M-am distrus cu atâtea gânduri şi mi-am pus până acum,
Sute de întrebări fără de răspuns.... în timp ce hoinăream pe al meu vag drum.
Nu mai ştiu cine, ce mai sunt şi ce mai vreau,
Şi încă privesc la ceasul de pe peretele clasei mele...cum secundele aşa de greu treceau.
Încă mă întreb de ce şi pentru ce ai ales să pleci,
De ce crezi că te-aş putea uita ...şi tu în altă lume să treci...
Şi chiar dacă ochii tăi îmi arată doar dezamagire si amărăciune,
Cu durerea mea chiar nu te poţi pune.
Ai plecat din inima mea şi acest lucru m-a lovit cumplit
Îmi plâng minţiile şi sufletul cum o poate face numai un tâmpit.
Ai dorit mereu să fiu perfectă şi fără de greşeală,
Dar aceste lucruri pot apărea doar în vise sau in vreo banală pălăvrăgeală.
Nu ţi-a păsat,nu ai vrut...
Nu ai rămas, nu te-ai gândit..nu te-a durut.
De ce mă laşi mereu aşa?
Cu durerea din inimă....fără a mai putea schimba planşa.
Nu îmi dă nimeni dreptul de a alege...
Mă vreţi perfectă doar pentru a culege,
Tot puţinul bun care mai este în mine,
Şi din nou nu mai ştiu unde sunt deoarece mă pierd de mine.
În sinea mea te chem şi suspin,
Pentru că am nevoie de tine deplin...
Unde eşti îngerul meu scump şi drag?
Mi-ai promis că mă îngrijesti,dar singură aici îmi pare tot aşa de vag.
Când m-ai lăsat...sufletul meu a pierit odată cu tine...
Minţindu-mă singură că totul este bine.....
Toate prostiile şi aceste lucruri...chiar nimic nu mai ţine.
Aş scrie la infinit pentru a elimina tot amarul meu,
Dar care folos?Să mai umplu cu otravă si bietul...sufletul tău.
Ciobul de sticlă se împarte în milioane de bucăţi,
De aceea sinea mea să împarte pentru tine si ceilalţi în mii de părţi.
Şi te întreb din nou...
Deşi nu voi simţi nimic nou.
De ce mi-ai promis...???
Eu de coada ta, chiar nu m-am atins.
Încât să mă loveşti aşa,chiar din adins ....
Nu ştiu ce ai vrut de la mine.
Altceva decât dragostea ta,nu am aşteptat de la tine.
Am cerut atât de mult?
Nu sunt Shakespeare sau oricare alt cult.
Dar sunt eu,copilul ce ar trebui să fie în mintea ta,
Şi nu doar atât,îmi doream să mă laşi să rămân în inima ta.
Nu m-ai lăsat să mă adăpostesc,
De ploaia rece..dar eu nu te prigonesc.
Chiar dacă nu m-ai lăsat să îţi mai spun "te iubesc".
Nu am să te alung şi nu am de gând să te plesnesc,
Cu ura ce mi-o porţi...
Deşi...nu înţeleg ce spuneţi toţi.
Chiar nu mai ştii cine sunt,ce vrei şi cunoşti la mine?
Nu mai deţin altceva în al meu cap,decât că te vreau pe tine!
Te rog vin-o înapoi,
Am nevoie de tine,promit că te voi aşeza pe veşminte noi.
Mă înec în amarul frunzei de pelin,
Visând la chipul tău dulce pe care îl necesit deplin.
Nu vrei să uiţi tu greşelile acestea?
Chiar ţin la tine cu toată inima mea.
Întoarce-te,nu ţi-a venit vremea.
Să pleci de lângă noi....familia ta.
Totul înconjoară blănda ceaţă....pentru că vrem sau nu vrem....
Aşa este viaţa!
